Primul meci din cadrul play-off-ului le-a pus față în față pe CFR Cluj și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, într-un meci cu patru goluri și două cartonașe roșii. Cele două combatante s-au întânit pentru a treia oară în decurs de două săptămâni.
CFR-ul a început perfect partida, reușind să deschidă scorul după doar 20 de secunde, Țucudean fiind autorul celui mai rapid gol din play-off și din istoria CFR-ului. Oaspeții au încercat imediat să echilibreze partida, dar și-au creat însă puține ocazii, iar scorul la pauză a rămas 1-0.
Imediat după pauză, Neagoe a mutat ofensiv. L-a scos pe fundașul polonez Rudol și a introdus un mijlocaș de bandă, pe Mensah. S-a dovedit o schimbare inspirată deoarece, în minutul 48, Mensah centrează perfect pentru Vașvari, care reușește egalarea.
Minutul 57 aduce o lovitură liberă periculoasă pentru CFR. Deac centrează perfect, iar gazdele revin în avantaj prin golul marcat de Djokovic.
Sepsi a dominat ușor finalul de meci, profitând de eliminarea lui Culio pentru al doilea cartonaș galben încasat în minutul 70, gazdele contând doar pe contraatac. Așa s-a marcat și golul trei. Omrani scapă pe o contră tăioasă, intră în careul advers, dar este faultat de Mensah care vede al doilea galben și este eliminat. Deac înscrie din penalty și stabileste scorul final, CFR Cluj – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 3-1.
În urma acestui succes, campioana se distanțează la cinci puncte de FCSB, principala contracandidată la titlu. În etapa următoare CFR se va deplasa la Ovidiu, pentru duelul cu Viitorul, în vreme ce Sepsi primește vizita Craiovei.
CFR CLUJ(4-3-3): Arlauskis – Manea, Lang, Mureșan, Camora – Djokovic(Hoban 81), Bordeianu(Boli 90+1), Culio – Deac, Țucudean(Ioniță II 68), Omrani. Antrenor: Alin Minteuan
Sepsi OSK(4-2-3-1): Niczuly – Sato, Jovanovic, Viera, Rudol(Mensah 46) – Vașvari(Hadnagy 78), Velev – Ștefan(Hamed 65), Flores, Gabriel Moura – Tandia. Antrenor: Eugen Neagoe.
Realizat de Răzvan Dan / Sursa fotografiei: gsp.ro