Formaţia CFR Cluj, a învins, ieri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa bucureşteană FC Rapid, într-o partidă contând pentru etapa cu numărul XXVII a Ligii I, în faţa a 8200 de spectatori.
Meciul a început bine pentru oaspeţi, care au dominat prima repriză, lucru demonstrat de ocaziile ratate de aceştia, în minutele 12, 18, şi 24, şi recunoscut de ambii tehnicienii la sfârşitul întâlnirii.
Gazdele au ameninţat serios pentru prima oară poarta lui Bornescu, abia în minutul 49, când Bud primeşte o centrare de la Veloso, dar trimite în braţele portarului giuleştean. Deşi acelaşi Bud mai ratează o ocazie în minutul 70, tabela de marcaj rămâne neschimbată încă 7 minute, atunci când Gabi Mureşan înscrie primul şi unicul gol al serii, aducând trei puncte importante echipei din Gruia.
Rapidul trece pe lângă o uriaşă şansă de a egala, în minutul 88, când şutul lui Grigorie este respins în primă fază de Mureşan şi apoi Peralta, apoi chiar de coechipierul său Herea, intrat în repriza secundă.
Tehnicianul Andrea Mandorlini a trimis în teren următorul 11, în poartă Nuno Claro, fundaşul Tony, căpitanul Cadu eliminat în minutul 92 pentru al doilea cartonaş galben, Picollo, Velosos, mijlocaşii Nicolaie Dică înlocuit în minutul 63 de Emil Dică, Mureşan, Culio schimbat în minutul 89 de Alcantara şi Deac, şi atacanţii Bud şi Nei, acesta din urmă înlocuit în minutul 58 de Peralta.
În urma acestei victorii CFR-ul, acumulează 55 de puncte şi rămâne lider în clasamentul Ligii I, competiţie în care va disputa următoarea partidă , sâmbătă 17 aprilie, în deplasare la Timişoara.
[nggallery id=28]
_______________
Cristina Salvan
Foto: Mihaela Cora