Cel mai important târg de carte, Gaudeamus, şi-a deschis astăzi porţile la Cluj- Napoca pentru ce-a de-a zecea ediţie şi se va desfăşura în perioada 1-5 aprilie, în Piaţa Unirii.
Târgul s-a impus ca unul dintre cele mai importante evenimente de top expoziţional din România. În deschiderea evenimentului, artista Margareta Pâslaru şi-a lansat un CD special: ‘Bucuria de a cânta’.
Această ediţie aduce 23 de edituri autohtone, 21 cu ofertă de carte străină , dar şi edituri ale unor instituţii. La Târgul Gaudeamus puteţi, pe lângă achiziţionarea de cărţi de mare valoare să vă completaţi colecţia de cărţi ‘Adevărul’.
Preşedintele de onoare al târgului, Ovidiu Pecican, a declarat că acest eveniment este ‘un loc al supravieţuirii ideilor şi al artei’şi că ‘principalele edituri sunt cele care îţi dau cartea pe care o aştepţi’.
Programul de vizitare a manifestării va fi, de miercuri până sâmbătă, între orele 10.00 si 19.00, iar duminica, între orele 10.00 şi 14.00.
Volosciuc Iuliana