Campania electorală pentru alegerile locale începe mâine

Administraţie Politic
Campania electorală pentru alegerile locale va dura 30 de zile, începând cu 11 mai şi până în 9 iunie.
Alegerile locale din acest an vor avea loc în data de 10 iunie, iar până atunci, candidaţii sunt obligaţi să respecte anumite reguli în ceea ce priveşte campania lor electorală.
Pe durata campaniei electorale, candidaţii, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, precum şi cetăţenii au dreptul să-şi exprime opiniile, în mod liber şi fără nicio discriminare, prin mitinguri, adunări, utilizarea televiziunii, radioului, presei şi a celorlalte mijloace de informare în masă.
De asemenea, candidaţii au nevoie de spaţii corespunzătoare pentru a se întâlni cu alegătorii, care pot fi amplasate la sediul primăriei, în şcoli, universităţi, case de cultură, cămine culturale şi cinematografe. Pe de altă parte, este interzisă organizarea acţiunilor de campanie electorală în unităţile militare, precum şi în spaţiile din şcoli şi universităţi în perioada de desfăşurare a cursurilor.

Primarii sunt obligaţi să stabilească locuri speciale pentru afişaj electoral, care trebuie să fie situate în zone frecventate de cetăţeni, fără a deranja circulaţia pe drumurile publice şi a celorlalte activităţi din localităţile respective.

În cursa pentru Primăria Cluj-Napoca au intrat un număr de 12 candidaţi. Printre ei se numără candidatul PDL, Emil Boc, candidatul USL – Marius Nicoară, Eckstein Kovacs Peter din partea UDMR, Ioan Avram de la PRM, candidatii independenti Madalina Diana Paul si Mircia Giurgiu, Antal Elemer de la Partidul Ecologist Roman, Gergely Balasz din partea Partidului Popular Maghiar din Transivania,Iuliana Cecilia Iancu de la Partidul Socialist Român, Dalia Fodor din partea Partidului Poporului – Legea Cojocaru, Tagorean Iuliu-Mirel de la Partidul Poporului și Emil Culda de la PNŢCD.
_________
Oana Alexa
Foto: mediafax.ro

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts