Parlamentarii au început, în sesiune extraordinară, dezbaterea pe articole a proiectelor bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale pe 2010.
Discuțiile generale cu privire la bugetul de stat au început ieri în dezbaterea plenului Parlamentului, după ce a trecut în prealabil de comisiile de specialitate. Proiectul bugetului de stat transmis de Guvern a suferit o serie de modificari în Comisiile de specialitate, printre care se numără eliminarea impozitului minim sau reducerea penalităților de întârziere la neplata obligațiilor fiscale. În cadrul dezbaterilor referitoare la deficitul bugetar, deputatul PSD, Anghel Stanciu, a propus creșterea deficitului bugetar la 6,5% din PIB. Deputatul și-a motivat decizia prin prisma faptului că majoritate statelor din Uniunea Europeană (UE) au atins acest prag, deficitul bugetar la nivelul UE fiind de 7,3%. Ca răspuns la această propunere, Ministrul Finanțelor, Sebastian Vlădescu, a declarat că o creștere a deficitului la 6,5% este exclusă. Acesta a propus adoptarea articolului fără a specifica o cifră. Amendamentul admis la articolul 2, de catre comisiile de buget-finante prevede cresterea deficitului bugetar cu 4,7 miliarde de lei. Parlamentarii din partea PSD și PNL au anunțat că nu vor vota bugetul, aceștia au realizat 6000 de amendamente la proiectul bugetului de stat. Fiecărui amendament îi este alocat 1 minut pentru a putea fi susținut.
Cristina Antonescu
Foto: www.financiarul.ro