Bugetul de austeritate pe 2013 a fost adoptat de Parlamentul grec

Economie

Parlamentul grec a adoptat în noaptea de duminică spre luni bugetul pentru anul 2013 care prevede economii în valoare de 9,4 miliarde de euro, cerute de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

Bugetul a opținut 167 de voturi din partea a trei partide care susţin coaliţia aflată la putere, Noua Democraţie (de dreapta),  Pasok (socialişti) şi Dimar (stânga democratic),  în favoarea proiectului şi 128 de voturi împotrivă. Din totalul de 300 de deputați 299 au fost prezenți, patru dintre ei abținându-se de la vot.

Astfel, premierul Antonis Samaras a reuşit să menţină unitatea coaliţiei sale, testată în urmă cu patru zile de o lege de austeritate adoptată cu o majoritate de 153 de voturi.

Ministrul de Finanţe Yannis Stournaras a asigurat că adoptarea acestor noi măsuri va garanta o deblocare “la timp” a împrumuturilor de la UE şi FMI si vor permite reducerea deficitului bugetar. El a declarat că  “avem nevoie de tranşă, deoarece situaţia rezervelor statului este limitată, la 16 noiembrie trebuie să rambursăm obligaţiuni în valoare de cinci miliarde de euro”.

15.000 de persoane au manifestat duminică seara, la Atena  într-o atmosferă calmă, potrivit poliţiei, în piaţa Syntagma din faţa Parlamentului. “Suntem aici pentru a dovedi că nu ne resemnăm”, a declarat o profesoară de engleză  căreia salariul lunar i s-a redus la 960 de euro.

Miniştrii de Finanţe din zona euro se reunesc luni la Bruxelles pentru a examina situaţia Greciei, tăieri bugetare şi evoluţia datoriei sale, ce au dus la declinul nivelului de trai al Greciei, potrivit Mediafax.

_____________

Veronica Borta

Foto: adevarul.ro

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts