Biblioteca “Octavian Goga” şi-a transpus pe internet patrimoniul

Administraţie

Biblioteca "Octavian Goga", şi-a transpus pe internet patrimoniulBiblioteca Judeţeană “Octavian Goga” Cluj şi-a mutat patrimoniul documentar şi imagistic al colecţiilor deţinute pe site-ul instituţiei. Astfel, prin intermediul programului “Memorie şi cunoaştere locală”, majoritatea documentelor unităţii vor putea fi mult mai uşor accesate pe site-ul www.bjc.ro.

Lansarea bazei de date a avut loc ieri de la ora 14.00 la Turnul Croitorilor.

Scopul acesteia este cunoaşterea şi promovarea valorilor municipiului nostru, reflectarea comunităţii în toată diversitatea ei şi educarea tinerilor în spiritul respectului faţă de trecutul şi prezentul comunităţii, faţă de valorile şi tradiţiile locale.

„Proiectul îşi propune valorificarea patrimoniului documentar şi imagistic al colecţiilor Bibliotecii Judeţene “Octavian Goga”. Transpunerea publicaţiilor pe suport electronic, prelungeşte mult mai mult viaţa cărţilor. Trebuie să întelegem că transpunerea pe suport electronic nu înseamnă distrugerea totală a publicaţiilor tipărite pe hârtie. Se vor păstra în bibliotecă lucrările susceptibile de a face parte din patrimoniul cultural naţional şi bineînţeles lucrările de patrimoniu” a afirmat Sorina Stanca, director al Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga”.

Proiectul “Memorie şi cunoaştere locală” a fost realizat de către Consiliulul Judeţean Cluj, instituţie care patronează Biblioteca Judeţeană, în colaborare cu Centrul de Informare Turistică a Primăriei municipiului Cluj-Napoca şi coordonat de Sorina Stanca, director al Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga”.

Alexandru Irina – Eliza

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts