Bacteriile devin mai puternice împotriva antibioticelor

Sănătate

În cadrul unei conferințe din Copenhaga directorul Organizației Mondiale a Sănătății, Margaret Chan, a avertizat că lumea se confruntă cu o problemă a antibioticelor deoarece nu își mai fac efectul.

În decursul mai multor ani bacteriile au dezvoltat o rezistență foarte mare deoarece au fost luate medicamente în plus și exagerat. Astfel o simplă tăietură poate devenii fatală.

„Afecţiuni comune, precum „roşul în gât” sau o zgârietură, vor ucide, din nou, oameni. Rezistenţa bacteriilor la antibiotice este un fenomen din ce în ce mai întâlnit în Europa şi în întreaga lume. Tratamentele alternative sunt mult mai scumpe, mai toxice şi durează mult mai mult timp”, a declarat directorul OMS citat de The Telegraph.

Acesta a mai vorbit și despre era post-antibiotice care înseamnă practic sfârșitul medicinei moderne. Astfel noile medicamente vor deveni mai scumpe și vor avea nevoie de tratament îndelungat.

“Mortalitatea în cazul persoanelor infectate cu bacterii rezistente la medicamete a crescut cu 50 %”, a declarat Margaret Chan, conform The Telegraph.

Această avertizare vine recent după ce Organizația Mondială a Sănătății a publicat o carte intitulată  „Evoluția amenințătoare a rezistenței antimicrobiene”.

Pentru prevenirea unei asemenea situație, OMS  a apelat la guvernele din întreaga lume să sprijine cercetarea rezistenței microbilor.

___________

Mihai Cistelican

Foto : duskyswondersite.com

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts