AUDIO | Ediția a 2-a a Festivalului Cireșelor s-a desfășurat anul acesta în Plopiș

Cultură

Comuna Plopiș (satul Făget) a fost gazdă în weekendul acesta pentru Festivalul Cireșelor. Timp de două zile, cei prezenți au luat parte la un concurs de identificarea a valorilor de patrimoniu local și regionalisme, urmat de un atelier informativ pentru oportunităţi de finanţare în mediul rural, muzică și dansuri populare.

În cadrul festivalului au evoluat reprezentanţi ai ansamblurilor folclorice locale, au avut loc concursuri gastronomice și degustări de preparate din cireșe şi pălincă.

Participanții au putut admira o expoziţie de fotografii vechi din comună şi să ia parte la un cross pe dealurile Făgetului cu bicicletele, plimbări cu căruţa, demonstraţii de meşteşugărit.

Manifestarea și-a propus să promoveze valorile locale, cu implicarea a cât mai mulţi membri ai comunităţilor din zonă și din exteriorul acesteia.

Pălinca a fost produsul mult așteptat de participanții festivalului.
Coșulețele pline cu bunătăți au fost puse spre vânzarea și deliciul publicului.
Fotografie din cadrul expoziției foto cu imagini vechi din comună.
Reprezentanții ansamblului folcloric local au evoluat pe scena Festivalului Cireșelor.
Spectacolul realizat de ansamblul folcloric local a conținut și un dans țigănesc, realizat de copiii de la grădiniță.

Evenimentul a fost organizat de către Primăria Plopiș, Centrul de Informare și Marketing Turistic Plopiș, cu sprijinul partenerilor ADI Sălaj Plus, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării – UBB, Fundația Social-Culturală CAMPP și Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj.

– Mădălina Pîrlog / Sursa fotografiilor: Maria Grigoraș

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts