ANOSR protestează împotriva Legii Educaţie Naţionale

Educaţie UBB Radio

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) a protestat în această dmineață față de excluderea procentului de 25% reprezentanți ai studenților din structurile decizionale și executive ale universităților, așa cum reiese din Legea Educației Naționale.

Aproximativ 100 de studenţi au participat la un flash-mob în faţa Universităţii “Dunărea de Jos” din Galaţi, formând procentul de 25% din oameni şi legându-se la gură cu o banderolă neagră pentru a exprima modul în care actorii centrali tratează acest subiect de importanţă maximă, anunță reprezentanții ANOSR.  Studenţii au ţinut în mână o ţeapă pe care au ridicat-o simultan timp de 25 de ori pentru a contura metaforic – junghiul în coastă, trasat mişcării studenţeşti din România.

“Deşi, ANOSR  a solicitat un răspuns oficial din partea MECTS cu privire la acestă problemă esenţială, acesta nu a fost primit nici până acum. Pe această cale solicităm Ministerului Educaţiei Cercetării şi Tineretului un răspuns oficial cu privire la propunerea de soluţionare înaintată.”, se arată în comunicatul de presă remis de ANOSR.

Reprezentanții ANOSR se află în perioada 14-18 februarie la Galaţi, la cea de-a VI-a ediţie a Forumului Organizaţiilor Studenţeşti din România.

___________

Mara Rusu

Foto: ANOSR

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts