Angajat al Google arestat în Egipt

Internaţional Social

Şeful departamentului de marketing al Google pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, Wael Ghonim, a fost arestat în timpul manifestaţiilor antiguvernamentale care au loc în Egipt în ultimele două săptămâni, anunţă Agerpres. Organizaţia de apărare a drepturilor omului Amnesty International şi-a exprimat neliniştea, duminică, faţă de posibilitatea ca acest cadru egiptean să fie torturat.

Wael Ghonim a fost arestat de persoane în civil, probabil membrii serviciilor de securitate egiptene, în cursul manifestaţiilor din 28 ianuarie în cartierul Mohandessin din Cairo, potrivit Amnesty International, care citează martori oculari. El “riscă serios să fie torturat sau să sufere alte maltratări din partea serviciilor de securitate”, estimează Amnesty International, invitând autorităţile egiptene “să indice imediat unde se află acesta şi să-l elibereze sau să-l inculpe pentru fapte clar identificate”.

Seful marketingului Google pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, a plecat din Dubai, unde locuieşte si a mers în Egipt în 23 ianuarie, cu două zile înainte de declanşarea manifestaţiilor în masă care solicită demisia preşedintelui Hosni Mubarak.
De când “a fost ridicat de bărbaţi în civil, despre care credem că erau ofiţeri ai Securităţii statului, nu mai ştim cine îl reţine şi nici unde este reţinut”, a declarat directoarea Amnesty în regiune, Hassiba Hadj Sahraoui. “El nu are acces la lumea exterioară, or acestea sunt condiţii care favorizează utilizarea torturii”, a adăugat ea.

______________

Petruţa Munceleanu

Foto: amnesty.org

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts