Alocaţiile de încălzire vor fi restrânse iar majorǎrile salariare vor fi limitate ȋn anul 2012

Economie Internaţional

Guvernul s-a angajat în faţa Fondului Monetar Internațional (FMI) să continue şi anul viitor politica de restrângere a cheltuielilor, inclusiv cu salarii şi prime, pentru un deficit de 3%, şi să schimbe sistemul alocaţiilor de încălzire până la sfȃrșitul lunii iulie, urmând ca subvențiile să fie acordate doar persoanelor cu venituri reduse, conform Mediafax.

“Până la sfârşitul lunii iulie, vom îmbunătăţi legislaţia pentru ca alocaţiile de încălzire să fie direcţionate către cei mai vulnerabili membri ai societăţii, generând în acelaşi timp economii semnificative la buget” , se arată în scrisoarea de intenţie convenită de Guvern cu Fondul Monetar Internaţional, citată de Mediafax.

Executivul îşi prezintă totodată intenţia de a atinge anul viitor o ţintă de deficit de 3% din PIB şi arată că acest plan presupune continuarea politicii de restrângere a cheltuielilor, inclusiv a celor legate de salarii şi bonusuri.

În scrisoarea de intenţie convenită de Guvern cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) este menţinut şi un angajament apărut şi în scrisorile anterioare convenite cu FMI.

Angajamentul este acela de a limita modificările “ad hoc” asupra sistemului de taxe, pentru a asigura predictibilitate şi stabilitate în mediul de afaceri, conform Mediafax.

_______________

Petruța Munceleanu

Foto: mediafax.ro

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts