Agricultorii vor 4% din PIB

UBB Radio

Agricultorii vor 4% din PIBAgricultorii vor organiza o serie de peroteste ca răspuns al bugetului redus alocat acestui sector. Anunțul a fost făcut de reprezentanţii Agrostar  după întâlnirea de astăzi cu Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Mihail Dumitru.

Printre problemele ridicate de fermieri în cadrul acestei întâlniri se numără plata restanţelor din anul 2009 şi finanţarea creditelor de producţie. În ciuda faptului că ministrul Mihail Dumitru le-a promis fermierilor că restanțele vor fi plătite până la sfârşitul lunii februarie, reprezentanții patronatelor, sindicatelor şi asociaţiilor, au hotărât să protesteze, atrăgând atenția asupra faptului că sectorul agricol nu va putea supraviețui fără 4% din PIB. În ceea ce privește absorbţia fondurilor europene, ministrul agriculturii dorește simplificarea procedurilor de accesare a fondurilor, prin reducerea birocraţiei. La finele întâlnirii s-a ajuns la concluzia că deciziile trebuie luate la nivel sectorial pentru a avea o mai mare eficiență. Astfel reprezentanţii fermierilor vor trimite ministerului problematica sectoarelor, pentru a se lua decizii la nivel local.

Cristina Antonescu

Foto: www.ec.europa.eu

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts