Un accident de circulație a avut loc în jurul orei 14.00 pe Strada Republicii din Cluj-Napoca, în dreptul Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu. Un autoturism marca Opel cu numere de Cluj circula cu viteză în momentul în care a acroșat un alt autoturism de aceeași marcă cu numere de Maramureș, parcat pe marginea drumului.
Șoferița, în vârstă de 33 de ani, care a provocat accidentul a rămas blocată în automobil și, conform procedurii standard pentru evitarea agravării unor posibile leziuni, a intervenit serviciului de descarcerare. Aceasta a fost transportată de urgență pe targă dar era conștientă.
Șoferul autoturismului parcat a declarat că se pregătea să pornească din parcare în momentul în care a fost lovit, dar motorul automobilului era oprit. El venise la un centru medical din zonă pentru a-și aștepta rudele care urmau să iasă de la o consultație, și își motivează parcarea neregulamentară prin faptul că vroia să staționeze doar câteva minute.
Inspectorul Principal Crisan Dan a declarat că, în urma primelor cercetări, accidentul s-a produs ca urmare a neadaptării vitezei la carosabilul umed. În urma efectuării etilotestului, s-a constatat că femeia de volan nu consumase băuturi alcoolice.
__________
Andrada Lăutaru