Grupul pentru Inițiativă Basarabeană (GIB) a lansat primul număr al revistei ACCENTbasarabean, care se adresează românilor şi moldovenilor din Cluj-Napoca, dar şi tinerilor de peste Prut.
Revista va apărea lunar, în variantă online, dar şi tipărită în 200 de exemplare, fiind distribuită inclusiv în Republica Moldova. Variantă clujeană a revistei „Intersecţii”, ACCENTbasarabean reuneşte materiale din domeniul cultural, social sau politic, axându-se pe problemele locale ale elevilor şi studenţilor, ori ale celor care trăiesc peste graniţă.
„Din echipa de redacţie fac parte studenţi şi mastereanzi de la Ştiinţe Politice, Arte, Ştiinţe Administrative, IT, Politehnică, medicină. Nu este o Revistă care să se limiteze doar la problemele tinerilor basarabeni, ci mai degrabă vizează tinerii, în general”, a explicat Daniela Cervinschi, coordonator al proiectului şi masterand în cadrul Facultăţii de Studii Europene.
În acest număr al revistei ACCENTbasarabean găsiţi detalii despre a treia ediţie a Festivalului Bucovina, aflaţi dacă globalizarea reprezintă sau nu o provocare pentru ortodoxie şi vă informaţi cu privire la zece meserii de invidiat.
Citește revista ACCENTbasarabean
Alina Radulov