Parcul Rozelor din Cluj Napoca a găzduit astăzi deschiderea turneului de tenis al juniorilor „Winners Cup 2009″.
La această editie, vor participa peste 100 de copii cu vârste cuprinse între 10 şi 16 ani printre care şi Csoregy Ilka, Szekely Andreas, Vinczi Stefan, Patrick Ciorcila şi alţi campioni naţionali la turneurile de tenis pentru copii. Arbitrul va fi Dumitru Bucur, medaliat cu bronz pentru arbitraje naţionale si internaţionale, iar directorul tehnic al turneului fiind Lucian Boldor.
” Avem o asociere cu Primăria Municipiului Cluj Napoca, fiind aprobată de Consiliul Local. Începem un parteneriat cu şcoala şi vom asigura transport pentru şcolile interesate spre o promovare a tenisului. Copiii îşi vor putea desfăşura orele de educaţie fizică în cadrul a 6 terenuri acoperite. Iniţierea copiilor în tenis se va face de către 5 antrenori calificaţi, absolvenţi ai Facultaţii de Educaţie Fizică şi foşti sportive de performanţă. Baza de tenis aparţine societăţii Tehnofrig Parcul Rozelor S.A. care suportă cheltuielile. Campionatul este de categoria a III a, iar premiile sunt acordate zonal”, a declarat directorul tehnic, Lucian Boldor.
Winners Tennis Club are în perspectivă organizarea mai multor concursuri naţionale de copii şi juniori, dar obiectivul principal este organizarea unui concurs din circuitul I.T.F. cu punctaj şi premii în valoare de 10000 de euro, cunoscut sub numele de turneu “Futures”.
“Copiii vor primi 96 de premii ce constau în echipament sportiv şi 96 de cupe care sunt impuse de regulamentul Federaţiei Române de Tenis. Partenerul oficial pentru acordarea premiilor este firma Ancada. Taxa de înscriere este impusă de F.R.T. şi se estimează la 100 Ron. Premierea va avea loc duminică, 1 martie 2009 şi va fi făcută oficial, în jurul orei 13:00 de către primarul Municipiului Cluj Napoca, Sorin Apostu.”, a afirmat Lucian Boldor.
Alina Solovăstru