Noua clasificare a ocupaţiilor din România a fost aprobată prin Ordinul comun al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Institutului Naţional de Statistică publicat în august, anul trecut, în Monitorul Oficial al României.
Clasificarea ocupaţiilor din România se aplică în toate domeniile de activitate economică şi socială şi este obligatorie pentru toate organele administraţiei publice centrale şi locale, unităţi bugetare, operatori economici, indiferent de forma de proprietate, organizaţii patronale, sindicale, profesionale şi politice, fundaţii, asociaţii şi alte persoane fizice şi juridice care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României, la completarea documentelor oficiale ori de câte ori se cere precizarea ocupaţiei.
Conform noii clasificări, ocupaţiile vor fi grupate astfel:
– Grupa Majora 1 – Membri ai corpului legislativ, ai executivului, înalţi conducători ai administraţiei publice, conducători şi funcţionari superiori
– Grupa Majora 2 – Specialişti în diverse domenii de activitate
– Grupa Majora 3 – Tehnicieni şi alţi specialişti din domeniul tehnic
– Grupa Majora 4 – Funcţionari administrativi
– Grupa Majora 5 – Lucrători în domeniul serviciilor
– Grupa Majora 6 – Lucrători calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit
– Grupa Majora 7 – Muncitori calificaţi şi asimilaţi
– Grupa Majora 8 – Operatori la instalaţii şi maşini; asamblori de maşini şi echipamente
– Grupa Majora 9 – Muncitori necalificaţi
________________
Ana Giol
Foto: gorjeanul.ro