Cunoscută în lumea cinematografiei româneşti ca una dintre cele mai bune actriţe autohtone, Dorina Lazăr va primi “Premiul pentru întreaga carieră” în cadrul celei de-a IX-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF).
În anul 1961, Dorina Lazăr debutează la Teatrul Naţional Bucureşti, iar 8 ani mai târziu joacă pe scena Teatrului Odeon, instituţie pe care o şi conduce din 2003.
În ceea ce priveşte cariera cinematografică a actriţei, aceasta a început în 1974, odată cu rolul din “Păcală”, film regizat de Geo Saizescu.
De numele ei se leagă roluri în filme mari româneşti, precum “Liceenii”(Nicolae Corjos), “Balanţa” (Lucian Pintilie), “Binecuvântată fii, închisoare” (Nicolae Mărgineanu), “Amen” (Costa Gavras) sau “Angela” merge mai departe (R. Lucian Bratu), film ce face parte din proiecţiile speciale de la TIFF, programat pentru data de 5 iunie, ora 17:30, la Cinema Arta.
Pentru rolul Angelei, Dorinei Lazăr i-a fost acordat premiul pentru “Cea mai bună actriţă de film” din partea Asociaţiei Cineaştilor din România, în 1982. Printre premiile câştigate, se mai numără şi “Leul de Bronz”, primit la Festivalul Internaţional de Teatru de la Arezzo pentru spectacolul “Năpasta” sau “Premiul pentru cea mai bună actriţă”, acordat de Ministerul Culturii şi Cultelor în 2003 pentru rolul Grete din spectacolul “Şefele”.
Premiul pentru întreaga carieră va fi decernat în cadrul Galei de Închidere a TIFF-ului, în data de 5 iunie, ora 20:30, la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca.
__________
Oana Moisil
Foto : TIFF