Directorul Executiv al Clubului Sportiv Universitatea, Ovidiu Vasu, a infirmat speculațiile conform cărora compania Jolidon nu ar mai dori să finanțeze echipa de handbal a “studentelor”.
În următoarea săptămână conducerea echipei de handbal se va întâlni cu reprezentanții companiei Jolidon pentru a analiza situația și a decide ce măsuri vor lua. Acesta a explicat că o posibilă retragere a sponsorului ar fi din motive financiare și nu din cauza rezultatelor slabe obținute în ultimul sezon. Săptămâna viitoare se va stabili de asemenea dacă fetele vor fi antrenate în continuare de Gheorghe Covaciu, actualul antrenor “U” Jolidon.
” Va fi o analiză a situației unde va lua o decizie economică, dar compania Jolidon nu a anunțat că vrea să se retragă de la echipă. Jolidonul a investit mult în echipa de handbal și cred că înainte de a lua o hotărâre va analiza bine situația. Este adevărat că am avut un an mai greu, dar trebuie să învățam și anul viitor să facem lucrurile să meargă mai bine”, a declarat pentru UBB Radio, Ovidiu Vasu, directorul Universității.
Directorul clubului a ținut să precizeze că jucătoarele și-au primit partea de bani promisă, astfel încât nu au motive să plece de la echipă.
Alina Solovăstru
Foto: Thomas Câmpean