Campioni ai baschetului clujean şi al sportului românesc s-au întâlnit astăzi, în Sala Sporturilor, alături de suporterii Universităţii, pentru a-l comemora pe marele baschetbalist, Horia Demian.
Evenimentul a surprins spiritul de joc al echipei tinere babybaschet dar şi al generaţiilor trecute care au adus glorii baschetului clujean, generaţia din anii ’70 respectiv anii ’90. Disputa între cele două generaţii, în urma meciului demonstrativ s-a finalizat cu un egal de 73 de puncte.
„Mă bucur pentru acest eveniment comemorativ şi de faptul că am putut să reunim această familie mare. Sper că acest nume să fie purtat cu cinste de cei care sunt acum componenţii echipei Universitatea şi să ducă mai departe gloria baschetului clujean” a declarat unul dintre sportivii generaţiei anilor ’70, Ioan Petru Stăvariu.
Toţi membrii generaţiilor trecute, prezente şi viitoare au scandat acelaşi nume, cel al Universităţii Cluj.
Alina Solovăstru
Foto: Codrin Goia