Adunarea Festivă a veteranilor de război

Din oraş Eveniment

Astăzi, 25 aprilie  sediul Cercului Militar Cluj-Napoca a găzduit Adunara  Festivă care se înscrie în seria manifestărilor prilejuite de Ziua Veteranilor de Război.

Într-o sală parcă prea mică pentru supravieţuitorii unui război, s-au adunat veteranii alături de soţii, dar şi văduve pentru a marca 111 ani de la institutirea titlului de veteran.

“Atunci când ascult cu admiraţie şi strângere de inimă poveştile parcă desprinse din altă lume a veteranilor români îmi vine greu să cred prin câte încercări aţi trecut într-o singură viaţă. Nimic din ce aţi trăit însă nu s-ar fi petrecut dacă nu a-ţi fi purtat în suflet şi în minte dragostea de ţară”, a susţinut Horea Uioreanu, Preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj-Napoca.

Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, domnul General de brigadă în retragere Constantin Mancaş şi-a exprimat nemulţumirea în legătură cu drepturile veteranilor. “Veteranilor de război li se cuvine nu numai respect al cetăţenilor, patriei, ci şi repunerea lor în drepturi de care atâtea decenii au fost vaduviţi.”

La finalul întalnirii, veteranii de război  au primit diplome de excelenţă din partea Instituţiei Prefectului judeţului  Cluj şi le-au transmis tinerilor să înveţe mai mult din lecţiile istoriei pentru că patriotismul în ziua de astăzi nu se mainifestă la nivelul la care se aşteaptă ei.

Întâlnirea s-a încheiat cu un concert în cinstea veteranilor care au scris istoria prin sudoarea lor şi care ar fi avut nevoie de mai multe aplauze pentru ceea ce au realizat.

___________

Florina Mihoc

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts