Amatorii de filme românești s-au desfătat în deliciile lumii amuzante și realiste oferite prin cele mai premiate scurtmetraje regizate de catre Adrian Sitaru .
Clujenii au putut lua parte la o seara specială dedicată în totalitate comediilor “Valuri”, “Lord”, ”Colivia” și ”Chefu” care au fost proiectate aseară la Casa TIFF.
Originale, realiste și amuzante, scurtmetrajele au reușit să cucerească imediat spectatorii, oferindu-le o atmosferă unică.
“Mi-au plăcut extrem de mult cele patru scurtmetraje, în special “Colivia” și “Valuri” , consider că au fost excepționale prin faptul că regizorul a reușit să arate o altă mască a realității românești”, a precizat unul dintre spectatori.
Scopul celor patru scurtmetraje a fost de a le deschide apetitul spectatorilor pentru lumea colorată a noului film al lui Adrian Sitaru, numit “Domestic” care se va lansa pe 22 martie în toate cinematografele țării . La Cluj , acesta va avea premiera la Cinema Florin Piersic în seara de 22 martie, eveniment la care va fi present și regizorul Adrian Sitaru împreună cu echipa sa.
______________
Ana-maria Bivol