Răstignirea lui Iisus pe străzile Clujului

Din oraş

Reconstruirea dramatică a drumului parcurs de Isus spre crucea unde a fost răstignit va avea loc, pe străzile clujene, în Vinerea Mare, pe data de 22 aprilie.  Evenimentul va începe la ora 14:00 iar  rolul lui Isus va fi interpretat de către artistul  Dan Leş din Baia Mare, căruia i se vor alătura mai mulţi actori amatori în rolurile secundare.

 

Traseul pe care îl vor parcurge este: Catedrala Sf. Mihail, Primărie, Casa de cultură a studenţilor, Teatrul Naţional. Acest eveniment se află la a VI a ediţie şi are un caracter interconfesional atenţia fiind asupra patimilor lui Iisus Hristos, ci nu asupra tradiţiilor religioase impuse de un anumit cult.

 

“Primul pas l-am făcut în 2003 când împreună cu un grup de prieteni am pus în scenă pe străzile Băii Mari evenimentele care au precedat moartea lui Iisus Hristos pe cruce. Am văzut atunci că oamenii chiar se opresc din alergarea lor câteva minute pentru a onora ceea ce Domnul Iisus a făcut pentru noi toţi”, a precizat  Dan Leş în comunicatul de presă.

 

Evenimentul, aflat la a şasea ediţie, s-a mai desfăşurat la Baia Mare şi Cluj-Napoca, iar anul acesta va avea loc pentru a doua oară la Alba Iulia şi Timisoara.

____________

Georgiana Hinoveanu

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts