Slavă ţie studenţie…

Sport UBB Radio

Echipa de fotbal Universitatea Cluj a prezentat, joi, în cadrul unui show, ce a avut loc în piaţa Unirii, atât lotul de jucători, cât şi echipamentele cu care aceştia vor evolua în noul sezon al Ligii I.

Suporterii care au participat la eveniment au fost întâmpinaţi de membrii trupei Personal, care pe lângă cele câteva piese cântate, au constituit şi gazdele progamului.

Aşadar, după 3 melodii, chiar în timpul celebrei „Numai U” şi pe fondul unei defecţiuni de sunet, au intrat în scenă copiii din grupele de juniori, îmbrăcaţi în tricouri albe şi negre cu insemnele echipei. Aceştia au revigorat atmosfera, dând tonul unuia dintre cântecele galeriei studenţilor, pe care cei aflaţi în public l-au continuat frenetic.

După rezolvarea problemei tehnice, au suţinut mici discursuri, preşedintle clubului, Cristian Barabancea, un reprezentant al consiliului de administraţie al municipiului

Cluj-Napoca şi nu în ultimul rând primarul Sorin Apostu, care a fost huiduit teribil de mulţime.

A urmat momentul mult aşteptat, adică prezentarea jucătorilor, îmbrăcaţi în noile echipamente,  şi a staff-ului tehnic, din care absenţa lui antrenorului principal, Cristi Dulca, al cărui nume a fost scandat minute în şir de suporteri, nu a trecut neobservată.

Pe final, cei norocoşi din public, au prins câte o minge, oferită de firma care produce echipamentul studenţilor, semnată de fotbalişti şi aruncată la întâmplare tot de către aceştia.

Cam aşa au decurs lucrurile, la primul pas făcut de U Cluj în Liga I, după o absenţă de două sezoane.

Cristina Salvan

foto:prosport.ro

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts