Teatrul de păpuși “Puck” aniversează vineri, 5 februarie, 60 de ani la înființare. În cadrul evenimentului vor fi puse în scenă spectacolele “Muzicanții din Bremen”, în limba maghiară și “Pulcinella şi Măgarul diavolului”, în limba română. Spectacolele pregătite pentru aniversarea celor șase decenii “Puck” vor începe de la ora 16. Așadar, publicul se va bucura de binecunoscutele activități artistice paralele ale celor două secții: română și maghiară.
Cei 60 de ani de existență au adus pe scena teatrului personalități precum Ildiko Kovacs, Dan Vasile, Aureliu Manea, Mona Chirilă, Tudor Chirilă și Palyi Janos.
De numele teatrului se leagă și programul de spectacole “Nocturne”, spectacole menite să cucerească publicul matur sau în proces de maturizare.
Proiectul “Nocturne” promovează o cultură care se reinventează în permanență. Astfel, dacă în anul 2008 punctul de plecare l-a reprezentat investigația sistemului comunist, în 2009 tema a fost evoluția socială și statutul femeii est-europene.
Oana Moisil