Traian Băsescu participă la Summitul privind Securitatea Nucleară

Internaţional Politic

Președintele Traian Băsescu participă astăzi și mâine la cel de-al doilea Summit organizat în Coreea de Sud privind Securitatea Nucleară, la invitaţia omologului sud – coreean, preşedintele Lee Myung-bak.

La acest Summit vor participa personalități importante, printre care Barack Obama– fiind inițiatorul acestui summit încă din 2009, președintele Consiliului European Herman van Rompuy, președintele Comisiei Europene Manuel Barroso, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică domnul Yukiya Amano, președintele Federației Ruse Medvedev – un total de 57 de delegați. Primul Summit a avut loc în anul 2010 la Washington.

”Unul din obiectivele Summitului este, de asemenea, analizarea progreselor făcute de fiecare stat participant, de la primul summit care s-a desfăşurat în 2010 la acest summit ce se desfăşoară în 2012 şi fiecare stat participant va prezenta măsurile naţionale întreprinse în acest interval de doi ani, cooperarea cu agenţiile internaţionale şi în mod deosebit cu Agenţia Internaţională de Energie Atomică, precum şi abordări naţionale legate de interfaţa dintre securitate şi siguranţă nucleară.”, a declarat Trăian Băsescu înainte de plecarea spre Seoul.

Pe agenda Summitului se găsește  comunicarea publică față de problemele nucleare, capacitatea fiecărui stat pentru prevenirea riscurilor nucleare și gestionarea materialelor nucleare.

“Nimeni nu este scutit de dezastre atâta timp cât nu se pot impune sau atâta timp cât nu se vor impune nişte standarde tehnice şi de securitate a instalaţiilor nucleare extrem de ridicate.” a conchis Băsescu.

România se află printre cele 15 state din Uniunea Europeană care dețin tehnologia întregului ciclu al obținerii energiei nucleare din cele 32 de state ale lumii.

___________

Mihai Cistelican

Foto : www.presidency.ro

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts