Se dă startul la TIFF

Din oraş Eveniment

Pentru că cea de-a zecea ediţie a Festivalului de Film Transilvania (TIFF) începe să pulseze în cinematografele şi pe străzile clujene, cinefilii sunt invitaţi în această seară la o proiecţie avanpremieră TIFF.

Astfel, de la ora 22.30, spiritul TIFF ce urmează să cucerească oraşul pentru următoarele 10 zile va fi simţit printr-o  proiecţie pe Casa de Cultură a Studenţilor.

Alături de acestă proiecţie inedită, organizatorii au pregătit încă o inovaţie pentru ediţia din acest an. Este  vorba de tehnologia QR Code (Quick Response Code), cu ajutorul căreia atât cotidianul oficial al festivalului, AperiTIFF, cât şi broşura  AperiTIFF de la A la Z, care conţine titlurile şi sinopsisurile tuturor filmelor din programul festivalului vor putea fi accesate direct de pe telefonul mobil. Acest mecanism reprezintă o premieră în România.

 

De mâine…TIFF!

Acum, doar o zi îi mai desparte pe cinefili de cel mai aşteptat eveniment cinematografic al anului.  Pe lângă proiecţiile a peste 200 de filme, TIFF 2011 îşi ofertează  publicul şi cu o serie de evenimente de senzaţie: concertele, expoziţiile, spectacolele de teatru sunt câteva dintre elementele care fac ca această ediţie să fie de neratat.

În acest an, gala de deschidere a rezervat clujenilor o surpriză de proporţii. Grupul de artişti francezi de la celebra Compagnie des Quidams va aduce la Ursus Open Air un spectacol plin de magie şi lumină: Visul lui Herbert.

Protagoniştii spectacolului sunt nişte personaje extraordinare care se metamorfozează în funcţie de situaţiile teatrale. De la nişte siluete filiforme pe catalige, publicul va decoperi nişte fiinţe dintr-o lume stranie, care se transformă. Diforme, dar totusi majestuoase, şi având capete luminoase, acestea se vor aduna în jurul unui astru luminos pentru a face un ritual magic care va ajuta astrul să se ridice la cer. Spectacolul a fost prezentat în peste 100 de oraşe de pe mai multe continente.

Apoi, filmul Nevasta la putere/ Potiche, o  comedie de senzaţie scrisă şi regizată de Francois Ozon, dă startul ediţiei aniversare a festivalului.

 

Invitaţi de seamă la gala de deschidere

Cinefilii clujeni se vor bucura de deschiderea festivalului alături de: regizorii Matias Bize, Michael Madsen , Fernando Léon de Aranoa, Miruna Coca-Cozma , Tudor Giurgiu – Preşedintele Festivalului, gazda galei de deschidere TIFF, Mihai Chirilov – Directorul Artistic TIFF şi Sorin Apostu – primarul Cluj-Napoca.

O prezenţă aparte la Gala de Deschidere este şi cea a echipei masculine de baschet U Mobitelco BT Cluj, câştigătoare a Campionatului Naţional de Baschet.

 

Mai multe decât filme la TIFF 2011

Mâine debutează şi seria spectacolelor de teatru din cadrul programului Teatru la TIFF, cu piesa 9 grade la Paris, de Peter Kerek, care va fi jucată la Teatrul Maghiar începând cu ora 19:30.

De asemenea, TIFFashion, seria de manifestări menite să lege lumea filmului de cea a modei, se deschide la Hotelul Continental, cu expoziţia Dressing the Story: Film & Theatre Costumes by Doina Levintza. Expoziţia  va putea fi admirată până pe data de 9 iunie.

Prima zi a festivalului este şi prima zi a proiecţiilor din cadrul Mănăştur Open Air – o locaţie nouă a festivalului, care îi invită pe locuitorii cartierului Mănăştur la film, in fiecare seară a TIFF-ului. Accesul la proiecţiile din cadrul Mănăştur Open Air este gratuit.

 

____________

Andrada Lăutaru

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts