Marş de solidarizare cu revoltele de la Chişinău

Basarabenii din Cluj s-au întâlnit în Piaţa Avram Iancu în semn de solidaritate faţă de manifestaţiile de stradă din Chişinău

Comunitatea basarabenilor din Cluj-Napoca şi-a arătat solidaritatea faţă de revoltele care au avut loc la Chişinău.

Sute de tineri care studiază sau lucrează în Cluj au organizat în această seară, în Piaţa Avram Iancu, un marş al tăcerii şi al luminii pentru a susţine protestele anticomuniste din Republica Molodova şi necesitatea organizării unui nou scrutin.

“Pur şi simplu eu vreau ca atunci când termin facultatea să lucrez, vreau să mă duc liber, să mă duc acasă, nu să îmi spună cineva că nu am certificat. Nimeni nu a venit în România de bine, toţi au fugit de nevoie, toţi vrem să trăim liniştiţi. Nu ştiu dacă este o revoluţie în adevăratul sens al cuvântului, eu vreau să fie, toţi vrem să fie”, a declarat Oleg Burlac (foto st.), student în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie.

“Fraţii în veci vor fi fraţi”

Tineri membri ai Noii Drepte s-au alăturat flash-mob-ului anticomunist,  scandând "Basarabia, pământ românesc" şi afişând mesaje precum "Pasul 1: jos comunismul. Pasul 2: unirea cu România."Tineri membri ai Noii Drepte s-au alăturat flash-mob-ului anticomunist,  scandând “Basarabia, pământ românesc” şi afişând mesaje precum “Pasul 1: jos comunismul. Pasul 2: unirea cu România.”

Alexandru Sântu, liderul clujean al organizaţiei, consideră însă că în această seară, în Piaţa Avram Iancu, “nu s-a adunat Noua Dreaptă, s-au adunat toţi românii care cred ca Moldova este teritoriu românesc”.  Cu toate acestea, reacţiile participanţilor la protest au fost împărţite, iar dacă unii dintre aceştia au apreciat gestul de solidaritate al tinerilor români, alţii l-au considerat inoportun.

Astfel de proteste s-au desfăşurat în mai multe oraşe din ţara noastră, după ce la Chişinău opoziţia a ieşit în stradă ca urmare a câştigării alegerilor parlamentare de către Partidul Comuniştilor.

Alina Radulov

Foto: Otilia Chiş

 

Distribuie articolul!