Cui își dedică autorii cărțile?

Cultură

Fiecare carte are o poveste proprie, fie că este un roman, fie că este o carte de aventuri sau una științifică, iar când spun poveste, nu mă refer la ceea ce se întâmplă în lucrarea respectivă, ci la ce anume l-a determinat pe autor să scrie acea operă. Scriitorii se inspiră de cele mai multe ori din întâmplări reale, din fapte la care au participat sau din fapte povestite de către alți oameni. Într-un final, cartea îi este dedicată cuiva anume, poate fi o singură persoană, un grup de persoane sau pur și simplu unei idei. Cei mai mulți dintre scriitori preferă să nu amintească la începutul cărții sau la sfârșitul acesteia cui anume îi sunt dedicate acele pagini, dorind să păstreze acele rânduri pentru sine. Cu toate acestea, sunt destul de mulți și cei care decid să mărturisească cui îi este destinată în mod special cartea respectivă. În cele ce urmează voi da câteva exemple de dedicații a mai multor scriitori români sau străini, autori de romane polițiste sau de dragoste, de aventură sau chiar cărți de bucate.

Simion Dima: “Iubitei mele Valentina, conștiință curată și spirit mereu tînăr”

Un prim exemplu vine din Oltenia, unde Amza Pellea cu același simț al umorului care l-a consacrat dedică cartea “Să râdem cu… Nea Mărin”, citez “Închin aceste rînduri tuturor oltenilor care fură-împrăștiați prin lumea largă, ca sarea-n bucate!”. O altă dedicație amuzantă vine din partea lui Gheorghe Nicolaescu care îi dedică soției sale, probabil o microbistă înfocată, cartea “Mingea, o copie a soarelui”, o lucrare în care se vorbește despre fotbal și principalii protagoniști ai acestui sport.

Mircea Dumitrescu autorul operei “Farmecul drumeției” a scris acele pagini cu gândul la soția sa, o “iubitoare statornică a drumeției” după cum o numea el, dar și fiului lor, căruia Mircea îi dorește să iubească și el drumeția. Un alt scriitor care s-a gândit la copiii săi a fost Ovidiu Suciu în cartea “Drumuri prin oraș”. Nicolae Bălăbău și-a început opera “Amurgul se lăsase în zori” cu o dedicație pentru băiatul său, Cătălin Valeriu.

Cei mai mulți dintre prozatorii români și-au dedicat cărțile părinților, fie că e vorba de amândoi sau doar de unul dintre ei. Printre cei care s-au gândit la ambii părinți îi regăsim pe Călin Gruia în “Pînzele Mamei”, Florin Bîrnețiu în “Flăcări peste Zărand”, Magdalena Vaida în cartea “Teste de afecțiune” sau Sorin Ștefănescu cu a sa lucrare “Zee”. “La porțile Severinului” și “Amprente pe o planetă albastră” ale lui Ion Grecea, respectiv Eduard Victor Gugui au fost dedicate în întregime taților. Celebrul Paul Goma a scris romanul “Ostinato” cu gândul la mama sa, Maria.  Desigur, după cum era de așteptat, au fost scriitori care s-au gândit și la părinții părinților, un exemplu fiind Dumitru Radu Popescu care și-a dedicat romanul “Orașul îngerilor” tuturor celor patru bunici.

Din această listă nu putea lipsi sub nicio formă dedicațiile de dragoste, iar o astfel de închinare ar suna astfel “Iubitei mele Valentina, conștiință curată și spirit mereu tînăr, datorită căreia am putut gîndi și scrie această carte” din paginile cărții “Puntea însorită” a lui Simion Dima. Olga Lengyel, o supraviețuitoare a lagărelor de concetrare de la Birkenau și Auschwitz a scris o carte despre experiența pe care a trăit-o în timpul Holocaustului numită “Cuptoarele lui Hitler” și a ținut să-și arate iubirea față de orașul Cluj, dedicându-i primele rânduri ale lucrării, “Dedic, așadar, cu recunoștință și afecțiune versiunea românească a cărții mele, Cuptoarele lui Hitler, oamenilor din România și foștilor, prezenților și viitorilor locuitori ai Clujului – orașul pe care îl voi iubi întotdeauna și pe care îl consider orașul MEU,  indiferent unde trăiesc.”

O ultimă închinare a unui scriitor român vine dintr-un domeniu în care o dedicație este ceva inedit, mai exact într-o carte de bucate. Stere Stravositu și-a dedicat cartea “Meniul de la preparare la servire” fiicei sale, Aurora.

Victor Hugo: “Închin această carte insulei ospitalității și libertății”

Din categoria scriitorilor străini, deschidem lista cu celebrul Victor Hugo cu dedicația din “Oamenii Mării” care sună în felul următor, “Închin această carte insulei ospitalității și libertății, acestui colț din bătrânul pământ normand, unde trăiește un mic popor de nobili oameni ai mării – asprei și blîndei stînci Guernesey, astăzi azilul meu, și poate și mormântul”.

John Galsworthy, autorul seriei de trei volume intitulată “Forsyte Saga” i-a dedicat primul volum soției sale, Forsyte Saga. De ce doar primul volum? John a afirmat că din toată opera, prima carte este singura demnă de ea, că fără încurajarea, simpatia și critica ei, niciodată nu ar fi devenit un scriitor.

Harry Gailey, un profesor de istorie din S.U.A, autor a cărții “Victoria imposibilului” a scris cartea pentru “Tinerii bărbați din generația mea, care au fost chemați să facă aproape imposibilul, și care într-un mod ferm și curajos și-au făcut datoria pe cîmpul de bătălie al cîtorva mici insule, astăzi pe jumătate uitate”.

Majoritatea scriitorilor străini scriu la dedicații simple nume, probabil persoane importante din viața lor sau oameni care au avut o influență mare asupra operei respective. De exemplu Cecil Freeman Gregg în cartea “Misterul de la Cliff House” i-a dedicat opera Ninei sau André Kedros care și-a închinat lucrarea numită “Marea coțcărie a lui Don Basilo”, Soniei. Cartea “ Trei pete roșii pe fond negru” a lui Tonino Benacquista a fost scrisă pentru pictorul Mosko.

Poate v-ați întrebat de ce nu ați regăsit în listă nicio operă a vreunui poet. Răspunsul este unul destul de simplu, în majoritatea poeziilor poți deduce din text cui anume îi este dedicată opera, fără a mai fi nevoie ca poetul să specifice acest lucru la început.

____________

Radu Bărăian

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

related posts