Bistrița a câștigat titlul de Capitală Earth Hour

Eveniment Mediu

Bistrița va găzdui evenimentul oficial Earth Hour, de pe 31 martie, împreună cu World Wide Fund (WWF) for Nature România, ca urmare a câștigării titlului de Capitală Earth Hour.

Bistrițenii au colectat vineri, pe strada pietonala Liviu Rebreanu, 16,7 tone de Pet-uri, dând dovadă de cea mai buna mobilizare, în finala competiției pentru Capitala Earth Hour (Ora Pământului), organizată de WWF România. La finalul zilei un munte de saci galbeni concura cu dimensiunile Bisericii Evanghelice, simbolul orașului.

Orașele care au acceptat provocarea WWF de a demonstra că pot construi strategii pe termen mediu și lung, în beneficiul cetățenilor și al  naturii sunt: Adjud, Bistriţa, Botoşani, Brăila, Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Giurgiu, Iaşi, Mizil, Panciu, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Roman, Sighişoara, Slobozia, Suceava,Timişoara şi Vaslui.

Planurile orașului pentru marcarea Earth Hour includ stingerea luminilor în centrul istoric și în clădirile reprezentative, o saptămână întreagă dedicată energiei, o zi dedicată aranjamentelor, printr-o ședință foto pentru realizarea unor postere-angajament, un tur ciclist, spectacole la lumina lumânărilor și multe alte activități.

“Exemplul bistrițenilor trebuie să ne inspire și să ne aducă aminte că, așa cum se întâmplă într-o competiție, și în viață implicarea și sufletul fac diferența. În 2007, câțiva oameni ne-au arătat că o idee poate deveni o mișcare globală. Atunci când WWF Australia a creat Earth Hour, la rândul nostru, trebuie să dovedim că ce incepem pe 31 martie, va dura tot anul și va aduce schimbări profunde în societatea românească”, a declarat Magor Csibi, director WWF România, într-un comunicat de presă.

WWF este una dintre cele mai importante organizații internaționale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de țări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător și să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura.

_____________

Mihaela Claudia Girigan

Foto: romaniapozitiva.ro

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts