65% dintre copii din Balcani, abuzați psihologic

Social UBB

Rezultatele Studiului Epidemiologic privind Abuzul şi Neglijarea Copilului in Balcani (BECAN), realizat de Universitatea „Babeş-Bolyai” prin Departamentul de Asistenţă Socială, au fost anunțate astăzi cu ocazia Zilei Mondiale de Prevenire a Abuzului asupra Copiilor și Zilei Universale a Drepturilor Copilului. Studiul, realizat în opt ţări din regiunea balcanică,  doreşte să atragă atenţia asupra maltratării copiilor.

Potrivit răspunsurilor copiilor, în ultimul an 65,8% dintre copii  au avut experienţe de tipul abuzului psihologic – ignorare, evitarea comunicării, nerecunoaşterea meritelor, defăimare, denigrare, nerespectarea intimităţii, umilire -, iar peste 40% dintre fete şi 48% dintre băieţi afirmă că au avut parte de comportamente parentale  care intră în categoria abuzului fizic. În mod surprinzător, frecvenţa experienţelor de abuz sexual este mai mare la băieţi decât la fete, iar comportamente de tipul neglijării sunt declarate mai frecvent de către fete, decât de băieţi. Deşi putem remarca folosirea metodelor parentale tradiţionale de disciplinare, bazate pe pedepse fizice în aproape jumătate dintre familii, s-a constatat că 93% dintre copii au parte totodată şi de metodele de disciplinare pozitivă prin discutarea problemelor sau recompense.

Atât din chestionarele copiilor  cât şi din cele ale părinţilor rezultă că abuzul psihologic este forma cea mai  răspândită de rele tratamente. Frecvenţa comportamentelor parentale de tipul abuzului fizic este de 47% conform răspunsurilor părinţilor. Neglijarea este subestimată de către părinţi, ei declarând doar în proporţie de 7% comportamente din categoria  neglijării copiiilor, pe când o cincime dintre copii afirmă că au suferit comportamente parentale de neglijare.

________________

Ana Giol

Foto: jurnal.md

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts