Volumul „Cluj contra Cluj. Istoria celui mai vechi derbi local din Romania: Universitatea – CFR 1907” lansat înaintea marelui derby

Jurnaliştii Tiberiu Fărcaş şi Bogdan Stanciu au lansat astăzi cartea care spune povestea fiecărui derby dintre cele două echipe clujene.

Cei care au luat cuvântul la acest eveniment au fost Prodecanului FEFS (UBB) Rareș Ciocoi-Pop, jurnaliştii Mihnea Măruță, Radu Bichiș și Ovidiu Blag dar şi Vasile George Dâncu de la editura Eikon.

Cartea redă istoria partidelor dintre cele două cluburi sportive, cei doi autori documentându-se din arhivele presei locale, din volumele vremii dar şi din statisticile Federatiei Romane de Fotbal. De asemenea ei au apelat şi la arhivele unor suporteri ale celor două echipe. Un punct forte al volumului îl reprezintă o statistică integrală a perioadei interbelice a unui derby cu o tradiţie de 92 de ani.

„Cartea e o pledoarie pentru sport, e o pleodarie pentru iubirea faţă de un club sau celălalt, e o pledoarie pentru Cluj”, a declarat jurnalistul Ovidiu Blag.

Pe de altă parte, jurnalistul Mihnea Măruţă crede că „cel mai bine se defineşte rivalitatea dintre U şi CFR Cluj cu conflictul dintre cele două emisfere ale creierului: pe de o parte rigoarea, matematica, ingineria, pe de altă parte intuiţia, pasiunea, creativitatea. Această separaţie se reflectă şi la cei doi autori. Secretul acestei cărţi e secretul funcţionării creierului. Cartea asigură o legatură între emisfera stângă a lui CFR Cluj şi emisfera dreaptă a lui U Cluj.”

___________

Oana Alexa

Florentina Poptile

Distribuie articolul!