Vizele pot fi din nou introduse pentru cinci ţări din Balcani

Comisia Europeană a anunţat astăzi posibilitatea reintroducerii vizelor pentru un număr de 5 ţări din zona Balcanilor.

Serbia, Muntenegru, Bosnia-Herţegovina, Albania şi fosta republică iugoslavă Macedonia sunt statele pentru care se solicită reintroducerea vizelor. Motivul pentru care se încearcă acest demers este lupta împotriva solicitărilor de azil abuzive depuse de cetăţenii acestora la sosirea în statele membre ale Uniunii Europene.

Cele şase state care au avut această iniţiativă, Germania, Austria, Belgia, Franta, Luxemburg şi Olanda susţin că cererile cetăţenilor din ţările vizate sunt de cele mai multe ori nefondate. Cererea formulată de reprezentanţii celor 6 ţări va fi discutată la viitoarea reuniune a miniştrilor de Interne din cadrul UE la 25 octombrie la Luxemburg.

“Situaţia este îngrijorătoare. Marea majoritate a cererilor de azil prezentate nu sunt justificate şi aduc prejudicii, deoarece supraîncarcă serviciile care examinează cererile în statele care s-au plâns”, a explicat Michele Cercone, purtătorul de cuvânt al comisarului pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmstrom. potrivit euractiv.ro.

De la începutul acestui an, un număr de aproximativ 5.000 de cereri de azil au fost depuse în Germania de cetatenii celor cinci ţări vizate, această problema datând chiar din 2010 când a fost ridicată obligativitatea vizelor pentru cetăţenii acestor cinci ţări.

___________

Oana Alexa

 

Distribuie articolul!