Violența domestică, subiect de manifestări stradale la Cluj-Napoca

Din oraş

13275486_1031579423545711_217976763_oTrei studente la Comunicare și Relații Publice au organizat în weekend, pe străzile din Cluj, o campanie inedită de conștientizare a violenței domestice.

,,Ne-am hotărât să proiectăm şi să desfăşurăm această campanie, sub îndrumarea prof. univ. dr Răzvan Cherecheş, deoarece considerăm că violenţa domestică este una dintre cele mai mari probleme ale societăţii. Studiile arată că 1 din 4 femei sunt victime ale acestui fenomen, iar noi dorim să producem o schimbare în ceea ce priveşte mentalitatea posibililor agresori, prin conştientizare.”, a declarat Irina Ursachi, una dintre studentele implicate.

De asemenea, potrivit lor, în campaniile demarate până acum în județul Cluj, se observă o tendință spre modelul clasic de implementare (prin afișe și broșuri informative). În schimb, inițiativa lor a fost dezvoltată pe un concept de guerrilla marketing ceea ce înseamnă că au pus în joc timpul, energia și imaginația și nu investițiile sau alte resurse materiale.

,,Oamenii au fost impresionaţi şi atraşi de reprezentaţia artistică, în special datorită interacţiunii actorilor (Nadina Cîmpianu şi Alex Macavei) cu publicul. Persoanele care au trecut pe acolo au spus că reprezentaţia a fost bine construită şi adaptată. Ca dovadă, o spectatoare chiar a intervenit în timpul desfăşurării scenetei, încercând sa aplaneze aparentul conflict.”, a mai declarat Irina.

Potrivit Comisiei Europene, una din patru femei cade victimă violenței domestice. În România, la fiecare 30 de minute, o femeie este bătută. O statistică din 2014 arăta că în ultimii 7 ani, 800 de femei au murit ca urmare a agresiunilor suferite.

13262320_1031581116878875_824278608_o

– Loredana Bertișan / Sursa fotografiilor: Irina Ursachi

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts