U Cluj înfrântă în trei seturi

Sport UBB Radio

Voleibaliştii de la Universitatea Cluj au pierdut sâmbătă, acasă, în trei seturi, partida  din etapa a XXI-a din Campionatul Diviziei A1 de volei masculin, în compania formaţiei CVM Tomis Constanţa.

Clujenii au început bine meciul, în primul set aflându-se în repetate rânduri la egalitate sau chiar în avantaj faţă de echipa constănţeană şi au încheiat prima parte cu scorul de 26-28. Totuşi, lipsa de concentrare şi diferenţa de valoare şi-au spus cuvântul în cele două seturi care au urmat, după cum a declarat chiar antrenorul echipei clujene, Vasile Ciontoş.

Setul doi a fost pierdut de U la 4 puncte diferenţă, scor 21-25, iar setul 3 s-a terminat cu scorul de 16-25, cu toate că la  scorul de 11-19,  a avut loc un schimb de pase de toată frumuseţea, echipa oaspete a reuşit să mărească şi să conserve avantajul din unele momente, chiar la 9 puncte diferenţă.

Gazdele au început întâlnirea cu următoare echipă: cu numărul 1 Bratosin Bogdan,  cu numărul 7 Fuzes Adrian, cu numărul 9 Pop Daniel, cu numărul 3 Badea Ionuţ, cu numărul 4 Lotei Romeo, cu numărul 13 Colcer Dorel şi cu numărul 10, libero, Ghimeş Doru.

În urma acestui rezultat negativ, Universitatea rămâne cu 29 de puncte şi are neaparată nevoie de o victorie în deplasarea din etapa următoare, după cum susţine şi Vasile Ciontoş. Pe 20 martie, studenţii vor întâlni în deplasare pe Dacia Buzău.

[nggallery id=15]

___

Cristina Salvan

Foto: Mihaela Cora

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

related posts