Traian Băsescu i-a prezentat ultimul omagiu lui ÎPS Bartolomeu Anania FOTO

Din oraş Eveniment

Preşedintele Traian Băsescu, Prea Fericitul Daniel, Patriarhul României şi mii de credincioși au venit în această seară la slujba vecerniei ținută pentru Înaltpreasfințitul Bartolomeu Anania.  

Președintele a stat aproximativ o jumătate de oră lângă catafalc, după care a refuzat să dea vreo declarație oficială. La plecare, acesta era însoțit de prefectul Clujului, Florin Stamatian, căruia i-a spus că nu este nevoie să îl conducă la aeroport.

Patriarhul Daniel a ținut în cadrul slujbei o scurtă cuvântare pentru sufletul Mitropolitului Bartolomeu Anania, urmând ca mâine să oficieze slujba de înmormântare.

Mii de oameni au înconjurat astăzi catafalcul

Credincioşii vin și par să nu mai plece din Catedrala Mitropolitană, acolo unde, chiar și în acest moment, este aproape imposibil să respiri. Sunt sute de credincioși care au venit să asculte slujba înmormântării Mitropolitului.

Deși temperaturile sunt foarte scăzute, cei care nu au loc în catedrală ascultă slujba de pe trepte sau de pe băncile din Piața Avram Iancu.

Accesul în catedrală este permis credincioșilor până mâine dimineață la ora 7, conform purtătorului de cuvânt al Mitropoliei Clujului, Bogdan Ivanov. În ceea ce privește felul în care va fi înmormântat ÎPS Bartolomeu Anania, acesta a declarat: “În testamentul său ÎPS Bartolomeu vrea să fie înhumat într-o groapă de pământ reavăn. Această dorinţă îi va fi îndeplinită întrucât peste sicriul care va fi coborât în groapă va fi turnat pământ adus de la Mănăstirea Nicula.”

Înainte ca trupul neînsuflețit al Mitropolitului să fie depus mâine în cripta Catedralei Mitropolitane, acolo  unde mai sunt trupurile altor doi episcopi clujeni (Nicolae Ivan, ctitorul Catedralei Mitropolitane şi Teofil Hernineanu), acesta va fi purtat într-un cortegiu în jurul Catedralei.

[imagebrowser id=125]

__________

Oana Moisil

Foto: Anca Baciu

 

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts