Tot ce am pierdut – amintirile eleganței

Am un talent deosebit, am un detector infailibil la carți sau mai bine spus, carțile au un detector infailibil în a mă găsi. Poate dacă ar fi contat și asta mi-aș fi luat și eu admiterea la medicină, dar cum nu a fost asa, pastrez acest talent ca pe un atuu ascuns care ma face atrgatoare si misterioasă, de fapt în mare parte, mă face singură, dar o să fac un blog special în care o să vorbesc despre relații care nu există cu bărbați pe care nu îi cunosc.

Talentul meu de a detecta cele mai frumoase cărți nu stă doar în bucuria mea de a le găsi și a de a le citi, ci stă și în cealaltă bucurie, cea de a le da mai departe spre încântarea altor oameni. E plăcut să le poți smulge oamenilor sentimente prin cărțile recomandate de tine, e cumva egoist, pentru că, în fond nu tu ai scris cartea, dar e plăcut, știind că ai făcut ca acel titlu să ajungă și pe buzele altora. Am găsit o carte pe raftul de sugestii pentru cadouri, era foarte groasă, cartonată, cu o copertă de protecție albă, un scris elegant și romantic, dar nu  ,,Katherine Heigl romantic’’, ci ,,Belle Epoque romantic’’. Avea motive florale în colțuri iar primul lucru care mi-a venit în minte a fost doamna Mara, o unguroiacă batrană din familia de boieri despre care auzisem atâtea ca și copil. Pentru mine doamna Mara era etalonul eleganței, avea nouăzeci de ani și purta lenjerie de dantelă, picta cu șevaletul la geam și obișnuia să servească ceaiul în cești frumos pictate de porțelan, și asta doar dacă în ziua respectivă au fost aduse flori proaspete.

Chiar și numai prin analiza exterioară, știam că la această ,,sugestie de cadouri’’ m-au atras o grație și o eleganță pe care nu le puteam palpa, dar le simțeam extrem de aproape. Dan C. Mihailescu i-a semnat prefața în care, de altfel, spunea ,, Frumusețe, grație, armonie, noblețe. Adica tot ce am pierdut!,,. Și le-am pierdut, domnilor! Numită simplu – Amintiri – această carte de memorii a fost scrisă de Zoe Cămărășescu pentru copiii sai. Autoarea a fost fiica primei doamne de onoare a reginei Elisabeta, iar familia acesteia a fost înrudită cu alte familii a căror nume ne sună acum prea istoric ca mintea să le conceapă ca pe o serie de personaje obișnuite cum ne sunt nouă unchii, matușile sau vecinii de pe scară. Ca o sugestie, cartea merită citită și numai pentru a surpinde paragrafe precum cel în care Titu Maiorescu este numit oncle Tuti.

Acest jurnal al unei societăți fascinante poate fi interpretat și citit în multe feluri. Din prima clipă în care am început să citesc, am luat aceast ,,exercitiu de memorie’’ ca pe o parte a istoriei mele, o parte netrăită. Sunt feminitatea, naturalețea și grația unei lumi înfloritoare, incursiunea fascinantă în societatea boierimii românești de la inceputul secolului XX.

Cred că asta și e în fond –  un val de frumusețe covârșitoare care te cuprinde pe nesimțite, atunci când paginile se rotesc și se tot rotesc. Mie mama îmi recomandă Algocalmin fie că sufăr din dragoste, fie că am o migrenă, așa vă recomand și eu acest festin literar. Realitatea cotidiană a zilelelor noastre are o lipsă acută de frumusețe, liniște și eleganță. Poate într-o zi, pe o rețea de socializare veți vedea că o fetiță de treisprezece ani a citat din Zoe Cămărășescu, iar atunci vom ști că lumea începe să fie mai bună.

_____________

Roxana Badea

Distribuie articolul!