TIFF pentru cinefili, alternaTIFF pentru iubitorii de muzică alternativă

Eveniment UBB Radio

Primul festival de muzică alternativă din Cluj-Napoca va avea loc în cadrul celor 10 zile de festival de film TIFF. Ideea unei astfel de premiere vine în scopul promovării culturii locale, reprezentată de muzica alternativă din România şi de a sprijini trupele româneşti din underground.

Pasionaţii acestui gen vor putea participa la spectacole în cele două locaţii special amenajate, astfel : scena open-air va fi amenajată în Curtea Muzeului de Artă (Piaţa Unirii, nr. 30), iar spectacolele in-door vor avea loc în clubul Zorki – Off The Record (str. I. Raţiu, nr. 10, sub Zorki Photo Cafe).

Printre cele 15 trupe care vor concerta în cadrul primului festival de muzică alternativă din Cluj se numără şi compozitorul celebrei piese “Grace“, de pe albumul cu acelaşi nume al lui Jeff Buckley, Gary Lucas. Într-un articol din revista Rolling Stone, redactorul David Fricke îl numeşte pe acesta ca fiind “unul dintre cei mai buni şi originali chitarişti ai Americii”.

Printre artiştii participanţi se numără şi : Alternativ Quartet, Electroclown, EvilMonkey, Grimus, Kumm, LetHam , Persona, Relative, The Amsterdams, The Mono Jacks, The Pixels, Toulouse Lautrec, Travka, Tündérground şi Vive la Noiz.

Primul festival de muzică alternativă din Cluj-Napoca se va desfăşura în perioada 2-5 iunie 2010 şi este organizat de Indiescouts. Aceştia din urmă vor închide festivalul alternaTIFF cu un after-party în data de 5 iunie, în Zorki –  Off The Record.

______

Oana Moisil

Foto: TIFF

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts