Terenul pentru noul Spital Regional de Urgență a fost preluat oficial

Administraţie

În cursul zilei de azi au fost semnate oficial două hotărâri de guvern prin care terenul destinat Spitalului Regional de Urgență din Florești, Cluj-Napoca, trece din administrarea Ministerului Apărării Naționale în administrarea Consiliului Județean Cluj.

Formalitățile de semnare a contractului au început la ora 12 în prezența președintelui Consiliului Județean Alin Tișe și a Colonelului Ioan Tărău. Drumul principal care trece prin fața terenului este E60, din care se va intra direct în parcarea ce va fi atât supra cât și subterană. Alin Tișe a menționat și faptul că va fi amenajat un heliport pentru urgențele medicale.

De asemenea studiul de fezabilitate trebuie să fie actualizat, de la indicatorii tehnico-economici până la numărul de paturi. Suprafața preluată azi întregește terenul pentru construcția
Spitalului Regional, iar amprenta la sol a construcției nu va depăși 8 hectare, fiind un sistem monobloc. Restul de 5 hectare rămân disponibile investitorilor privați.

Se estimează că acest proiect va fi finalizat în patru ani, iar costurile se ridică la 150 milioane de euro.

[flagallery gid=34 name=”Spitalul regional”]

____________

Hiriș Roxana

Hosu Cristina

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts