Taxele şi impozitele vor rămâne la fel în 2014 în Cluj-Napoca

Administraţie Economie

Primarul oraşului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunţat miercuri, 4 decembrie, în cadrul unui comunicat de presă, faptul că valoarea impozitelor şi a taxelor locale nu va creşte ci va rămâne la fel ca şi în 2013, proiectul de hotărâre pentru stabilirea acestui demers urmând să fie discutat în şedinţa de Consiliu Local de la sfârşitul săptămânii viitoare. 

Emil Boc

Pentru firmele care lucrează în parcurile industriale, vom pune cel mai mic impozit prevăzut de lege: 0,25%, astfel încât acestea să fie sprijinite în continuare de municipalitate, printr-o politică fiscală atrăgătoare. Firmele care îndeplinesc condiţiile legale pentru a fi scutite de plata impozitelor, vor fi scutite. Dacă nu beneficiază de acest drept, le va fi aplicat cel mai mic impozit prevăzut de lege, a declarat primarul Emil Boc.

Conform digi24.ro, România se află printre liderii europeni în ceea ce priveşte numărul şi valoarea taxelor. Peste 40% din profitul firmelor româneşti ajunge în visteria statului. Întreprinzătorii spun, tot mai des, că le este greu să supravieţuiască cu atâtea biruri pe care trebuie să le plătească. Doar anul acesta Cabinetul Ponta a introdus peste 20 de noi taxe şi impozite.

– Alexandra Boierean și Larisa Antal

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts