Taxe mai mari pentru gunoiul din Cluj

Din oraş Social

La propunerea celor două firme aflate în contract cu administrația locală Rosal și Brantner, clujenii vor achita tarife mai mari începând chiar cu luna aceasta.

Propunerea de scumpire a taxei, a fost solocitată de ambele firme cu o zi înainte de începerea noului an.  Consilierii USL nu au fost de accord cu solicităriea şi au cerut verificarea contractelor cu cele două societăţi, însă fără efect deoarece n-au reuşit să-şi impună punctul de vedere în faţa deciziei majorităţii deţinută de edilul Emil Boc.

rosal-brantner-cluj-napoca

Se pare că datorită contractului încheiat în 2010 cu serviciul de salubritate, de către oficialii primăriei, majorarea tarifelor de inflație trebuie aplicată. După ce consilierii USL s-au opus majorării prețurilor, liderul consilierilor PSD, Claudia Anastase a propus votul nominal.

Primarul Emil Boc, viceprimarul Gheorghe Şurubaru şi viceprimarul Anna Horvath au subscris la respectiva poziţia de majorare, prin luări de cuvând în plen. Aşa că toate propunerile USL de refacere a proiectului, prin vot nominal au picat în faţa majorităţii deţinută de primarul Emil Boc în Consiliul Local.

Din ianuarie, preţul de ridicare a deşeurilor nesortate de la asociaţiile de locatari este de 6,45 de lei/persoană/lună.

– Ancuța Bârnă / Sursa fotografiei: http://www.presalocala.com

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts