Tăblițele din lut de la Tărtăria aduse în inima Transilvaniei

Cultură

În localitatea Tărtăria din județul Alba, arheologii au săpat și au găsit mai multe tăblițe din lut care erau inscripționate cu semen ce fac parte din alfabetul fenician, etrusc și grec. Pe aceste tăblițe, spun specialiștii se află cea mai veche scriere din toată Europa.

 Aceasta este o descoperire pe care străinii o apreciază mai mult decât românii și de aceea este considerată a fi o descoperire unică care de acum poate fi admirată la Muzeul de Istorie al Transilvaniei din Cluj-Napoca. Spre dezamăgirea locuitorilor din Tărtăria, ele pot fi admirate doar la expoziții speciale. În urmă cu aproximativ 5 500 de ani înaintea erei noastre, faimoasele tăblițe au creat diverse dezbateri între specialiștii în domeniu.

“ Tăblițele din lut au făcut legături cu scrierile străvechi. cele din Mosopotania, cele din Orientul apropiat, în special cele de la Troia. Acum avem dovada că ele sunt mai vechi decât scrierea sumeriană, că ele țin de o scriere din zonele noastre” precizeaă istoricul clujean Gheorghe Lazarovici.

Specialiștii au făcut săpături pe aproape trei hectare și au descoperit mai multe amulete, săbii sau obiecte de ceramică. Niciuna nu a rămas însă în Tărtăria, ci au fost duse la Sibiu, la muzeul național Bruckental.

Larisa Bîldea / Sursa fotografiei www.citynews.ro

 

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts