Studenții protestează din nou în fața Ministerului Educației

Membrii organizațiilor studențești din București și din alte centre universitare din țară continuă protestele din fața Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, conform unui comunicat al Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România.

Studenţii protestatari vor purta “crucile ultimului pilon al reprezentării studenţeşti – 25%” și vor organiza un marş pentru a duce crucile în faţa ministerului Educaţiei. Prin această acțiune doresc să evidențieze importanţa procentului de 25% în decizia de alegere a rectorului şi în consiliul de administraţie.
Reprezentanții clujeni, membrii ai Organizației Studenților din Universitatea Babeș Bolyai (OSUBB) vor mai participa doar astăzi la proteste, iar pentru următoarele negocieri rămâne la București doar președinta oraganizației, Nicoleta Straton.

Prima rundă de negocieri între protestatari și ministrul Daniel Funeriu a avut loc luni, dar nu a dus la un acord între cele două părți implicate.

„Domnul ministru ne-a chemat luni la negocieri, însă acesta nu înțelege de ce noi cerem 25%. Am primit niște răspunsuri și niște argumente foarte evazive, ca să scape de noi.”, ne-a declarat vicepreședinta OSSUB, Andreea Petruț.

Studenții participanți sunt în continuare nemulțumiți de prevederile Legii Educației privind repezentativitatea de 25% în forurile decizionale din mediul universitar. O altă problemă dezbătută la negocieri a fost legată de obligativitatea prezenței studenților la cursuri.

„ANOSR va continua şirul protestelor, după cum a anunţat, până când va fi mulţumită de negocierile cu Ministrul Educaţiei. ANOSR va solicita o întrevedere cu reprezentanţii ministerului pentru a discuta încă o dată revendicările studenţilor”, se arată în comunicat.

__________

Teodora Iancu

Foto: arhivă UBB Radio