Statuia lui Matei Corvin, inaugurată oficial FOTO

Administraţie Din oraş

Statuia lui Matei Corvin, din Piața Unirii din Cluj-Napoca a fost inaugurată astăzi, în prezența oficialilor Guvernelor din România și Ungaria.

La eveniment au fost prezenți primarul Municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, viceprimarul Laszlo Attila, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Kelemen Hunor, secretarul de stat Vasile Timiş, iar din partea Guvernului Ungar – viceprim-ministrul Semjén Zsolt, ministrul Resurselor Naţionale, Réthelyi Miklós, secretarul de stat Szőcs Géza, vicepreşedintele Parlamentului European, Tőkés László, şi Kántor Lajos, preşedintele Asociaţiei „Kolozsvár Társaság”.

“Sunt mândru că am reuşit să continuăm şi să finalizăm un proiect început acum 7 ani şi că am reuşit să îl redăm clujenilor. Vreau să mulţumesc reprezentanţilor ungari, la fel şi colegilor maghiari din Primărie, care au făcut posibilă o comunicare foarte bună între cele două părţi. Această restaurare demonstrează încă o dată buna colaborare între români şi maghiari care au înţeles că dezvoltarea oraşului, pentru a fi un oraş cu adevărat european, reprezintă un deziderat prea important pentru a fi ratat datorită unor discuţii artificiale.”, a declarat primarul Sorin Apostu.

De asemenea, vicepremierul ungar Semjén Zsolt a afirmat că “Nu este de ajuns să trăim împreună, trebuie să şi colaborăm”.

La ceremonia de inaugurare au participat și numeroși clujeni și maghiari îmbrăcați în costume tradiționale, dar și un grup de tineri membri ai Gărzii Maghiare. După intonarea inmurilor celor două state și discursurile demnitarelor, a urmat un moment artistic al trupei de dans a Colegiului „Bethlen Gábor” din Aiud, care a prezentat dansuri din epoca renaşterii.

După ceremonia de sfințire a statuii, oficiată de reprezentanții cultelor maghiare, a urmat depunerea de coroane.

Costurile restaurării statuii au fost de 800.000 de euro și au fost suportate de Guvernele României şi Ungariei.

Ansamblul monumental „Matei Corvin” este format din cinci statui reprezentându-i pe regele Matia (ecvestru) şi pe cei patru generali ai săi. Monumentul, realizat de sculptorul János Fadrusz, este un simbol al Clujului şi a fost dezvelit în anul 1902.

[imagebrowser id=154]

________________

Ana Giol

Foto: Călin Creţu

 

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts