Solidaritate împotriva cancerului de sân

Din oraş Eveniment

Iniţiativa Globală pentru Conştientizarea asupra Cancerului de Sân ajunge şi la ClujIniţiativa Globală pentru Conştientizarea asupra Cancerului de Sân ajunge şi la Cluj.

Organizaţia americană, „Susan G.Komen pentru Cure”, lider mondial în domeniul cancerului la sân, reprezentată în România de Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală (SECS), sprijină 6 proiecte comunitare. Finanţările obţinute pentru aceste iniţiative depăşesc suma de 50 de mii de dolari.

„Ceea ce s-a urmărit până în momentul de faţă a fost dezvoltarea unei reţele de oameni care lucrează în instituţii, de oameni care aparţin diverselor asociaţii şi care să se activeze în acest domeniu. Să încercăm să nu mai discutăm  despre cancerul de sân numai din punct de vedere al statisticilor şi al opiniilor care  de foarte multe ori sunt la nivel abstract”, explică directorul executiv SECS, Dr. Borbala Koo.

Aceste proiecte sunt menite să dezvolte grupuri de sprijin pentru supravieţuitoarele bolii şi schimbarea cadrului legal actual, care nu permite protezarea gratuită a sânului după intervenţiile chirurgicale majore. Un alt obiectiv stabilit este menit să crească rata de depistare precoce a cancerului de sân.

Cancerul atacă din ce în ce mai multe femei

În România cancerul de sân reprezintă prima cauză de deces în rândul femeilor din Romania: peste 5700 de îmbolnăviri pe an şi peste 3000 de decese. Din acest motiv ar fi foarte important să se organizeze programe naţioanale de prevenire a cancerului de sân şi finanţate mamografii gratuite pentru persoanele cu risc care depăşesc vârsta de 40 de ani.

Dr. Florian Nicula (foto) de la Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă” declară: „Am criticat şi critic ferm atitudinea Ministerului Sănătăţii faţă de această  problemă, a prevenirii cancerului de sân”. România ar avea nevoie de 300 de unităţi mamografice şi nu are decât 30. În comunitatea europeană se asigură gratuitatea mamografiilor la peste 59 de mil. de femei cu vârsta cuprinsă intre 50 si 69 de ani.

Simona Sauca

Foto: Ilinca Coman

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

related posts