Schimburi de profesori și studenți, între România și Rusia

Educaţie

Ministrul Educației, Cătălin Ovidiu Baba s-a întâlnit miercuri, 25 aprilie 2012, la Bucureşti, cu Igor Remorenko, adjunct al ministrului rus al Educaţiei şi Ştiinţei. Aceștia au discutat detalii legate de Conferinţa Ministerială a Procesului Bologna și au semnat Protocolul de colaborare între cele două state, România și Rusia, care prevede, printre altele, schimburi de studenţi, doctoranzi/aspiranţi, stagiari, cercetători şi cadre didactice.

 Conform acestui Protocol, cele două state se angajează să realizeze colaborarea în domeniul învăţământului prin schimburi de studenţi, doctoranzi/aspiranţi, stagiari, cercetători şi cadre didactice; schimburi de materiale ştiinţifice şi didactice; schimb de informaţii privind politica educaţională din ambele ţări, respectiv studierea şi predarea limbii şi literaturii române în Federaţia Rusă şi a limbii şi literaturii ruse în România, precum şi dezvoltarea unor relaţii directe între instituţiile de învăţământ române şi ruse.

„Semnarea acestui protocol vine după un lung efort, efort prin care, practic, se deschide calea cooperării între cele două state. Depinde de fiecare instituţie de învăţământ în parte cum va reuşi să fructifice acest cadru formal pe care noi îl punem astăzi la dispoziţie”, a declarat Ministrul Educației, conform Mediafax.

În comunicatul de presă se menționează că  protocolul este valabil pe o perioadă de 5 ani de la data semnării.

Cei doi oficiali au discutat și detalii legate de Conferinţa Ministerială a Procesului Bologna, care avea loc la Bucureşti, în 26 şi 27 aprilie.

Oficialul din Federaţia Rusă a propus crearea unei pagini web dedicate acestui protocol de colaborare, precum şi identificarea primelor două universităţi partenere care să se ocupe de programul colaborării pentru acest an. O altă modalitate de a stimula şi înlesni colaborarea între cele două state, în opinia lui Igor Remorenko ar fi înfiinţarea unui Centru Cultural Român la Moscova după modelul Centrului Cultural Rus care funcţionează la Bucureşti, se menţionează în comunicatul de presă.

Cătălin Ovidiu Baba a afirmat tot miercuri că România consideră prioritară dezvoltarea relaţiilor bilaterale la nivel guvernamental şi universitar, propunând pentru următoarea perioadă stabilirea de contacte oficiale între instituţiile de învăţământ superior dintre România și Rusia, declară reprezentanţii ministerului.

______________________

Lavinia Mădălina Vîtcă

Foto: edu.ro

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts