Schimbările din Legea Educaţiei, contestate de Consorţiul „Universitaria”

Reînnoirea proiectului de lege al educaţiei aduce cu sine nemulţumirea reprezentanţilor Consorţiului „Universitaria”, din care face parte şi Universitatea Babeş-Bolyai.

Aceştia contestă lipsa autonomiei universitare, cu toate că termenul ar trebui să fie respectat într-o ţară cu sistem democratic.

Deşi autonomia înseamnă „dreptul de a guverna prin legi proprii” în toate domeniile de decizie, sistemul de învăţământ superior din România este mai dependent ca oricând de minister, guvern şi de partidele politice.

Conform articolului 111 din proiectul de lege al educaţiei, Ministerul Educaţiei controlează felul în care universităţile exercită dreptul de guvernare. Totodată, articolul 196 afirmă: „Ministerul elaborează reglementările de organizare şi funcţionare a sistemului de învăţământ superior”. La acestea se adaugă şi alegerea, odată cu noul proiect de lege din 2010, a administraţiei academice şi pensionarea forţată a profesorilor universitari de vârf. Conform reprezentanţilor consorţiului, peste 70% din producţia ştiinţifică şi din proiectele europene sunt realizate chiar de cei vizaţi să fie înlăturaţi prin noul proiect de lege.

Aşadar, deşi inovaţia ar trebui să însemne schimbare în bine, în România schimbările aduc nemulţumiri.

_________

Oana Moisil

Distribuie articolul!