Săptămâna Psi a ajuns la cea de-a treia ediţie

Din oraş Eveniment

În perioada 22-28 aprilie la librăria Cartureşti ai ocazia să participi la evenimentul Săptămâna PSI organizat de EdituraTrei şi să aflii mai multe lucruri despre ce este şi ce nu este psihoterapia.

Acest eveniment este găzduit de librariile Cărtureşti din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timoşoara, Braşov, Arad şi Constanţa unde cei interesaţi pot afla de la profesori universitari şi psihoterapeuţi din cele şapte oraşe din ţară mai multe  lucruri despre cum să-ţi faci viaţa mai uşoară alături de persoanele dificile, cum poţi împrospăta relaţia de cuplu sau de ce are nevoie  mai întâi de toate copilul tău.

Astfel, pe parcursul acestei perioade este şi o reducere de 25% la cărţile de psihologie de la EdituraTrei şi de asemenea se vor deşfăşura o serie de evenimente la ceainăria de la demisolul librăriei Cărtureşti.

Astăzi cu ocazia Zilei Internaţionale a Cărţii, librăria Cărtureşti oferă un prilej de a încuraja şi de a sărbători lectura şi totodată organizează de la ora 18.00 o discuţie despre „Parenting raţional pentru gestionarea comportamentului dificil al copiilor”, al cărei invitat de onoare este Oana David.

Miercuri, 24 aprilie de la ora 19.00 puteţi participa la un dialog cu scriitorul Dan Sociu despre cărţile lui dar şi despre viaţa lui din afara scrisului, dialog moderat de Mihai Mateiu.

Pe 25 aprilie de la ora 18.00 Anca Dobrean va avea o discuţie despre „Anxietatea la copii. Ce este şi cum putem să o controlăm”.

La finalul săptămânii, vineri tot de la ora 18.00 poţi dezbate tema „Fericirea ca alegere” alături de Aurora Szentagotai.

______________________

Victoria Nicoleta Algeorge

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts