Rita Mureşan prezintă la Cluj de 8 Martie

Eveniment UBB Radio

Creatoarea de modă Rita Mureşan va expune astăzi, în cadrul unei prezentări de modă, 2 colecţii importante: “Tribute to Michael Jackson” şi “Angels”. Evenimentul va avea loc începând cu ora 18, în incinta Iulius Mall.

Dacă în cazul colecţiei “Tribute to Michael Jackson”, artista s-a inspirat din stilul vestimentar al acestuia, în cazul colecţiei  “Angels” a fost influenşată de un  eveniment neplăcut din viaţa artistei, moartea prietenului ei, Marian Cozma. Mai mult, celebrul designer a ţinut să precizeze că “Angels” nu este o colecţie în sine, ci este un manifest anti-violenţă, prin care doreşte să tragă un semnal de alarmă.

Colecţia “Tribute to Michael Jackson” conţine 15-20 de piese, care sunt puse deja în vânzare, preţul acestora fiind cuprins între 200 şi 3000 de euro. Tot această colecţie i-a adus şi premiul de “Cel mai bun designer Prêt-à-Porterpe 2009.

Rita Mureşan a clarificat şi care sunt tendinţele în moda primăvară-vară: “Se poartă absolut tot; se merge pe stilul glamour-rock, cu multe strasuri, multe lanţuri[…] piesa de bază vor fi egării, care vor fi în trend şi la toamnă, dar purtaţi cu o fustă scurtă”.

Întrebată de planurile de viitor, artista a dezvăluit că pregăteşte o colecţie toamnă-iarnă, care se va desfăşura ca un eveniment de sine-stătător, într-o locaţie specială. De asemenea, printre priorităţile ei se vor număra moda pentru copii şi adolescenţi, precum şi deschiderea unei Academii de Modele.

_________

Daniela Bolog

Emilian Man

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts