Revista Presei: Cum se fac autostrăzi în România? Taxele ascunse ale ofertelor de zbor low-cost. Despre remanierea Guvernului şi despre Minunea de la Spitalul Grigore Alexandrescu în ziarele de azi

UBB Radio

Elena Udrea a votat pentru plecarea lui Boc de la Guvern, împreună cu tot Cabinetul. Cum a reuşit premierul să stingă revoluţia şi să impună remanierea mică? se întreabă astăzi ziarul Gândul. Două opţiuni au stat în faţa conducerii PDL şi a parlamentarilor partidului, reuniunea de marţi seara, de la Palatul Parlamentului: demisia întregului Cabinet şi formarea unuia nou sau remanierea Executivului. A învins detaşat a doua opţiune, susţinută de premierul Emil Boc şi de greii Blaga – Videanu – Berceanu.  Citiţi detalii în Gândul de astăzi.

Tot în Gândul despre cum se fac autostrăzi în România: banii s-au terminat tocmai acolo unde erau lucrările mai avansate. Doar 313 km de autostradă sunt în momentul de faţă în construcţie în România şi niciun tronson nu are şanse de a fi finalizat prea curând. Unde s-a lucrat cel mai mult s-au tăiat banii scrie Gândul

Site-urile instituţiilor, nişte pocnitori de râsul copiilor titrează Jurnalul Naţional. Tot mai multe ministere sau organizaţii guvernamentale şi-au tras o imagine pe internet, lansând cu surle şi trâmbiţe aşa-zisele “interfeţe prietenoase”, care să înlesnească interacţiunea dintre instituţii şi internauţii români. După care aleşii noştri ne-au îndemnat să folosim cu încredere aceste site-uri, pentru diferite servicii, cu menţiunea că informaţiile noastre private, atât de dragi nouă, sunt protejate de cele mai bune soft-uri de protecţie. Detalii în Jurnalul Naţional de astăzi

Jurnalul scrie despre întâlnirea premierului cu grupurile parlamentare ale PDL, care a vut loc aseară, nu a adus o clarificare în pri­vinţa numelor miniştrilor care vor fi schimbaţi, dar a adus o certitudine: Emil Boc îşi păstrează funcţia.
Premi­e­rul şi miniştrii săi, împreună cu sena­torii şi deputaţii partidului au stat în­chişi în sala grupului PDL de la Ca­m­era Deputaţilor timp de aproape pa­tru ore şi au reuşit doar să voteze ce­ea ce se hotărâse de multă vreme: re­manierea guvernamentală. Jurnalul Naţional

În Evenimentul Zilei despre Taxele ascunse ale ofertelor de zbor low-cost, Peste 20% din preţul final al unui bilet la un operator de curse aeriene low-cost este reprezentat de diferite taxe, percepute pentru serviciile oferite, cum sunt cele de bagaj. Au tarife irezistibile, dar ascund o serie de costuri suplimentare, odată cu rezervarea biletelor. Companiile aeriene low-cost promovează tichete ce pornesc de la 20 de euro sau chiar mai ieftine. Dincolo de acest preţ însă, clientul trebuie să ia în considerare o serie de taxe, pe lângă cele de aeroport, care pot dubla chiar costurile totale ale călătoriei. Despre Ce se adaugă la preţul plătit pentru biletul de avion în Evz

România Libera scrie despre ele două feţe ale viitorului govern, PSD şi PNL au hotărât să susţină un guvern de criză cu misiunea de a declanşa alegeri anticipate. În cazul unei moţiuni de cenzură câştigătoare în octombrie, remanierea Cabinetului Boc rămâne fără efect. În timp ce PDL face eforturi să explice de ce unii miniştri trebuie daţi afară, iar premierul Boc trebuie să rămână în funcţie, PSD şi PNL au hotărât să colaboreze la alcătuirea unui guvern de criză. Acesta ar urma să fie învestit după preconizata victorie a moţiunii de cenzură şi ar trebui să administreze ţara până la alegerile parlamentare anticipate, în primăvara lui 2011.Mai multe în România Liberă

Despre remanierea Guvernului şi în Adevărul, Boc schimbă miniştrii. PDL a decis remanierea. Colegiul Director, joi la ora 16.00, După întâlnirea parlamentarilor PDL de miercuri seară, cu premierul şi miniştrii, a fost anunţată decizia remanierii Guvernului, iar discuţiile vor fi reluate în şedinţa Colegiului Director de azi, la ora 16.00. Democrat liberalii au ales remanierea în majoritate, fiind înregistrate doar 12 abţineri.

Tot în Adevărul despre Minunea de la Spitalul “Grigore Alexandrescu” unde bebeluşii arşi au luat în greutate Medicii spun că starea micuţilor răniţi în incendiul de la Maternitatea Giuleşti are o evoluţie favorabilă. Din cei şase bebeluşi internaţi la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, cinci sunt alăptaţi de mame şi specialiştii speră ca aceştia să mai ia în greutate ca să-i poată opera. Al şaselea copil este în continuare în stare gravă.

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts